Comisia Europeană a publicat, în data de 6 februarie, Tabloul de bord al Pieței Unice - ediția 2023, care pune în evidență toți indicatorii României pentru Sistemul de informare al pieței interne (IMI) și Calificări Profesionale, modul coordonat de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), menținând rezultatele foarte bune obținute în anii precedenți.
Din raportul de țară în care sunt prezentate rezultatele indicatorilor de performanță IMI în anii 2021 și 2022, se remarcă:
„Performanța - România a menținut performanța excelentă.
Rezultatele pentru toți cei cinci indicatori au fost peste media SEE.
Performanța pentru patru indicatori s-a îmbunătățit în continuare comparativ cu anul precedent.
Rezultatele pentru patru indicatori au fost în primii zece dintre statele membre în domeniile respective."
Reprezentările grafice prezintă evoluția indicatorilor de performanță IMI din ultimii 3 ani pentru toate modulele IMI, în contextul creșterii volumului de cereri de informații gestionate:
- Rapiditatea în acceptarea solicitărilor primite în decurs de o săptămână reprezintă procentul de solicitări acceptate din numărul total al cererilor de informații primite de autoritățile din România. Rezultatele din ultimii 3 ani au fost de cel puțin 90%, raportate la media europeană de 78% în anul 2022.
- Rapiditatea în răspunsul la solicitări reprezintă numărul mediu de zile în care au fost transmise răspunsurile, calculat pentru toate cererile de informații pentru recunoașterea calificărilor profesionale care au fost acceptate de autoritățile din România. Cel mai bun rezultat s-a înregistrat în anul 2022 - 11 zile calendaristice, mult mai bun ca media europeană de 17 zile calendaristice.
- Cererile de informații pentru care s-a răspuns la data convenită în IMI reprezintă procentul din numărul total de cereri pentru care s-a răspuns în termenul acceptat de autoritatea destinatară din România. Rezultatul din anul 2022 este 89%, fiind de asemenea cel mai bun din ultimii ani, peste media europeană de 88% în anul 2022.
Ultimii doi indicatori IMI, respectiv 4 și 5, sunt obținuți printr-un sondaj de măsurare a satisfacției autorității competente solicitante care are în vedere un chestionar facultativ pentru cererile de informații trimise pentru următoarele domenii legislative: Calificări profesionale, Servicii, Drepturile pacienților, Detașarea lucrătorilor.
- Promptitudinea răspunsurilor reprezintă procentul de evaluări pozitive din numărul total de răspunsuri la chestionar. Rezultatul de 96% reprezintă o nouă îmbunătățire a rezultatelor din anii precedenți, respectiv în comparație cu media europeană de 92% în anul 2022.
- Eforturile întreprinse reprezintă procentul de evaluări pozitive din numărul total de răspunsuri la chestionar. Rezultatul din anul 2022 a fost 96%, cel mai bun rezultat de până acum, peste media europeană de 94% în anul 2022.
Informații suplimentare despre rezultatele IMI din Tabloul de Bord al Pieței Interne sunt publicate aici.
- 1865 de afişări