Sediul UNESCO a găzduit recent, la Paris, lucrările celei de-a 8 reuniuni a Comitetului Convenției de la Lisabona privind recunoașterea studiilor în învățământul superior. Convenția de la Lisabona este ratificată, în prezent, de 54 de state din Spațiul european al învățământului superior (EHEA) și din alte regiuni ale lumii, România fiind semnatară din anul 1998.
Lucrările reuniunii s-au axat pe analiza stadiului de implementare a Convenției prin transpunerea în legislația națională și dezvoltarea unor instrumente de recunoaștere, aplicarea art. VII cu privire la recunoașterea studiilor pentru persoanele cu statut de refugiat și care nu pot prezenta documente justificative, dar și relațiile inter-regionale create în baza celorlalte Convenții de recunoaștere, precum Convenția de la Tokyo pentru zona Asia, cea de la Addis-Abeba pentru Africa și cele pentru statele Arabe și America Latină-Caraibe.
În sprijinul implementării art. VII referitor la recunoașterea studiilor pentru persoanele cu statut de refugiat și care nu pot prezenta documente justificative, Consiliul Europei a finanțat deja un proiect implementat de mai multe Centre ENIC-NARIC, respectiv “Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați”, fiind eliberate până în prezent aproximativ 300 de astfel de documente care să faciliteze continuarea la studii sau încadrarea pe piața muncii a refugiaților.
Cu acest prilej, Comitetul a adoptat “Guidelines for national online information systems”, care furnizează elementele minimale pe care website-urile Centrelor de informare ENIC trebuie sa le conțină, și noul format pentru Suplimentul la Diplomă, instrument dezvoltat prin Convenția de la Lisabona și Declarația de la Bologna. Noul format pentru Suplimentul la Diplomă urmărește să faciliteze modul de completare și înțelegere a acestui document școlar, fără a restructura informațiile existente sau a introduce elemente noi.
- 1973 de afişări