|
Despre proiect - Context
Recunoaşterea studiilor efectuate într-un alt stat membru contribuie la facilitarea integrării pe piaţa muncii a studenţilor români, comunitari sau din alte state terţe şi la ocuparea locurilor de muncă cu persoane înalt calificate care şi-au efectuat formarea atât într-un alt stat, cât şi, ulterior, în România.
Crearea unei metodologii simplificate de recunoaştere, în concordanţă cu normele europene, va conduce la dobândirea de noi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi în spiritul învăţământului superior românesc integrat în Spaţiul European al Învăţământului Superior. Crearea Reţelei de Centre de resurse în cadrul universităţilor, în vederea facilitării recunoaşterii studiilor, se înscrie în linia acţiunilor de punere în aplicare a obiectivelor Strategiei Lisabona şi ale Liniilor Directoare Integrate pentru Creştere Economică şi Ocupare 2005-2008 prin susţinerea investiţiei în capitalul uman şi prin facilitarea integrării pe piaţa muncii din România. Centrele de resurse se vor adresa cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi cetăţenilor din statele terţe, precum şi cetăţenilor români, care au studiat şi/sau vor studia într-unul din aceste state şi vor dori să îşi continue studiile într-o universitate românească sau să exercite o profesie în România. Universităţile, în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea Centrele de resurse, vor fi, de asemenea, beneficiari indirecţi ai serviciilor oferite de Centrele de resurse, în special, Departamentele pentru Relaţii internaţionale prin intermediul cărora se desfăşoară mobilitatea academică. În ceea ce priveşte accesul la serviciile Centrelor de resurse, nu va exista nicio discriminare în funcţie de naţionalitate, cetăţenie, religie, studii, vârstă, sex, apartenenţă socială sau politică. De asemenea, nu vor exista restricţii în funcţie de numărul de studenţi. Formarea personalului din Centrele de resurse, care este constituit din personalul angajat în universităţi, face obiectul instruirii derulate prin intermediul Proiectului, atât în România, cât şi în afara graniţelor ţării. Această instruire constituie, implicit, o investiţie în capitalul uman din aceste Centre, care vor dobândi noi cunoştinţe şi competenţe de comunicare, manageriale şi de specialitate în domeniul recunoaşterii studiilor. Data publicării: 26/02/2011 @ 15:33 Reacții la acest articol
|